Totalul afișărilor de pagină

duminică, 7 august 2011

"Forgiveness"

            Bine v-am regăsit dragii mei prieteni. Scuzaţi-mi absenţa îndelungată de pe blog, dar..."problemele domestice diverse" cu care m-am confruntat şi cu care încă mă mai confrunt nu mi-au permis postarea ritmică şi continuă a subiectelor muzicale cu care deja v-am obişnuit. Dar să continuăm...
            Astăzi vă propun lecturarea unei minunate poezii a lui Nicolaie Labiş intitulată „Bătrânul pădurar”, precum şi  audierea a două piese muzicale. Prima piesă muzicală „The Healer HQ” este interpretată  de John Lee Hooker şi Carlos Santana, iar a doua, „ Forgiveness" de  Sarah McLachlan.

Lectură/audiţie plăcută!

Bătrânul pădurar visează parcă,
Îndrăgostit de codri ca de-o arcă,
Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea
El a durat-o, rânduind în ea
Galop de cerbi, bârlog de urşi şi unduirea
Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea.
Sub ochii lui, plini de senin şi zare,
Sub ochii oglindind o depărtare,
Dureri şi bucurii de-ale pădurii
S-au petrecut, şi-n suflet el le-a strâns,
Şi neschimbându-şi apa cătăturii
În taină-a râs cu ele ori a plâns.
Când mierea lunii picură-n frunzişuri,
Ivind peste steiuri albe ascuţişuri,
Cu gâtul încordat prin seară zboară,
Îndrăgostiţi un ţap şi-o căprioară…
El se afundă-n gânduri pe un trunchi,
Privind duios la puşca pe genunchi.
Or, primăvara în bârlog ursacii
Nu mai încap de maica-le, săracii,
Iar ea, dorindu-şi alţii, mai mărunţi,
Îi bate şi-i alungă către munţi…
El îi priveşte-ntunecat la faţă -
Noi începuturi triste de viaţă.
Natura, ascultaţi-o, îi murmură
Cântecul ei de ger şi de căldură,
Vibrarea fină de omăt asprit,
Foşnirea moale-a frunzelor căzute
Ori şopotul de unde-năbuşit
Când vin de la izvor un pâlc de ciute.
În cicluri neoprite – ierni şi veri -
Ne fură timpul, care cu poveri,
Şi de priveşti a inimii hambare
Mai goale le găseşti la cercetare,
Gândind că sărăcit, ca mâine pleci
În pribegie către neguri reci.
Dar el, privind cămările din sine,
De zi cu zi le află tot mai pline,
Pădurii daruri fermecate toarce -
Ce dăruie,-nsutit i se întoarce,
Şi de va fi cândva de-aici plecat,
Pleca-va dintre toţi cel mai bogat.
Cu-avere simplă codrii îl încarcă…
Adânc el îi iubeşte ca pe-o arcă
Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea
El a durat-o, rânduind în ea
Galop de cerbi, bârlog de urşi şi unduirea
Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea.

The Healer 






 Ce urmează sper să vă "atingă" cu adevărat "coarda sensibilă" a sufletului...

"Forgiveness"



10 comentarii:

  1. Bine ai revenit Dorule! Sper ca n-ai lipsit decat din motive favorabile tie. Placute toate. Si poezia, si piesele muzicale.
    S-auzim numai de bine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pt.vizita domnule Ica! Va mai astept...

    RăspundețiȘtergere
  3. Sărut mîna doamna Gina! Din pacate, aici, din codrii seculari n-a mai rămas aproape decît numele. Restul: ras de pe suprafaţa pămîntului, cum nici natura dezlănţuită nu cred c-ar fi făcut-o. Omul rău şi fără minte a distrus, a tăiat, dar nu a mai pus nimic în loc...Păcat, mare păcat! Şi eu "la începuturi" mă gîndeam să "mă fac" ing. silvic...Şi acum îmi pare rău! Au mai rămas cîteva locuri-din păcate foarte puţine, care mai păstrează încă neschimbate tainele "începuturilor lumii", aşa cum poate Dumnezeu le-a creat. Unul dintre acestea este masivul muntos Stînişoara. Din Valea Moldovei, prin Mălinii şi Poiana Mărului lui Labiş se traversează muntele şi se ajunge în Valea Bistriţei la Sabasa/Borca. Drumul forestier a fost construit la începutul veacului trecut de către muncitorii italieni (şoseaua a fost terminată în 1905). În vîrful muntelui se află Crucea Talienilor, cruce care se regăseşte şi în Baltagul lui Mihail Sadoveanu. De fapt, romanul a fost „o transpunere literară” a unui eveniment real care s-a întîmplat pe vremuri în acele locuri. Într-una dintre rîpele muntelui există chiar şi o cruce pe care este inscripţionat numel „Lipan”. Interesant, nu?

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamna Gina va multumesc pentru vorbele deosebit de frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  5. Sarut mina doamna profesoara si La MUlti Ani!

    RăspundețiȘtergere