Totalul afișărilor de pagină

joi, 5 mai 2011

Prietenilor mei cărora le urez: PRIMĂVARĂ!

Un „nou” început, sau o continuare a destinului fiecăruia?
A venit primăvara? Oare o fi venit cu adevărat, sau...

„Din caier încălcit de nouri
toarce vântul
fire lungi de ploaie.
Flusturatici fulgi de nea
s-ar aşeza-n noroi,
dar cum li-e silă -
se ridică iar
şi zboară sa-şi găsească
cuib de ramuri.
Vânt şi-i frig -
iar mugurii
prea lacomi de lumină
îşi zgulesc acum
urechile în guler.”


Frumoasă aşternere pe hârtie a acestor sentimente confuze-cum numai cel care a văzut „veşnicia născându-se la ţară” ar fi putut s-o facă!
...............
Pentu că vă am prieteni pe toţi, iar de-a lungul timpului v-am simţit aproape, aproape de sufletul meu deşi nu vă cunosc decât partea imaginară (partea reală lipsind)-ca în matematică, doresc a vă face două dedicaţii muzicale care sper să vă încânte şi în care să vă regăsiţi ori de câte ori sunteţi nevoiţi a păşi pe „puntea” care vă uneşte sau vă desparte stările sufleteşti.
N-aş putea să fac un „clasament al prieteniei” pentru că nu  se cade şi nici nu poate fi făcut, iar din păcate o masă rotundă nu este „realizabilă” pe NET dar...dar încerc să-mi asum această sarcină....

Să încep cu un prieten „câştigat” de curând, formator de conştiinţă, educaţie şi nu în ultimul rând de viitor: doamna profesoară Gina, căreia îi dedic o melodie „în ton” cu anotimpul pe care-l traversăm: Primavera de Carlos Santana .
„Primavera” face parte din albumul „Supernatural” fiind al 17-lea album înregistrat de către muzician în anul 1999.
Cu un succes răsunător, fiind vândut în întreaga lume într-un număr de peste 27 de milioane de exemplare, „Supernatural” a câştigat în USA de 15 ori „Discul de Platină”, 9 premii „Grammy”, precum şi titlul de „Album al anului 1999”. 



A doua piesă muzicală intitulată „I cover the Waterfront” a celebrului câtăreţ de culoare John Lee Hooker, le-o ofer celorlalţi prieteni ai mei (din păcate nu „încap” toţi în această diagramă-între noi vorbind unii dintre ei ar cam trebui să mai slăbească puţin). 





  


Cântăreţ, compozitor şi chitarist de culoare, John Lee Hooker (1917-2001) s-a născut în Clarksdale/Mississippi - USA fiind iniţiatorul şi promotorul unui stil de blues, „blues-ul vorbit”, stil care de fapt îi va marca întreaga sa carieră muzicală. Deşi similar stilului timpuriu al blues-ului Delta, muzica acestuia se remarcă prin conotaţii proprii care încorporează stilurile Boogie-Woogie, pianistic şi de „conducere muzicală”, adeseori în piesele sale observându-se un mod de interpretare „poruncitor”. Printre cele mai cunoscute melodii ale acestuia se numără " Boogie Chillen” şi „ Boom Boom”.
..............................

Vă doresc audiere/vizionare plăcută!
Cu sinceră prietenie....

PS. Daca unul n-ar fi salutat cu braţul prea ridicat, unul ar fi renunţat la „semnele întrebării”, altul la telefonul mobil şi ultimul la „un bulevard întreg”, deşi cam înghesuiţi, cu siguranţă că ar fi încăput şi Cezar (care are şi el un bloc) şi Akord (racheta prea lungă şi iese din cadru)...

7 comentarii:

  1. Salutare PKM!
    In sfarsit! Trecusem ieri pe la tine tot intrebandu-ma de ce nu mai apari.Iata ca "minunea" s-a produs. Bine ai revenit si tine cont de sfaturile lui Vasile, ca el este veteranul printre noi!
    Am ascultat, m-am destins, multumesc!
    S-auzim numai de bine!

    RăspundețiȘtergere
  2. PKM,
    Eu sunt, o spun in premiera pe net, un mare iubitor de muzica populara (country, folk music) buna, autentica!
    Dar tu, iata, imi largesti orizontul!
    Ce-mi ramane? Sa-ti multumesc si sa ascult cu deosebita placere! Ai fler! Alegi melodii deosebite, care se impun cu forta talentului, valorii indiscutabile!

    RăspundețiȘtergere
  3. Vă mulţumesc de vizită şi voi încerca să lărgesc "cercul magic". Încerc să scoat si "reclamele" pe care de altfel le-am introdus doar pentru a completa "golurile" blog-ului...
    Cu sinceră prietenie...
    PS. Domnule Ică ieri "am pus" porumbul. Pe aici prin "Laponia", o vreme...de mi-a îngheţat şi sufletu-n mine!

    RăspundețiȘtergere
  4. Gestul dumneavoastră mă emoționează și mă încântă deopotrivă!!

    Ador primăvara, cu toate capriciile ei!
    Vă mulțumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc pentru atentia acordata. Ultimul fiind ,nu-mi ramine de inteles decit faptul ca eu sunt ala rotundu'.Sau nu? Dupa avatar ...Ramine de vazut daca Neacsu incepe cura.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dorule,
    Multumesc pentru dedicatie, si includere in randul prietenilor. O primavara Romaneasca iti dedic si eu cu Semnal M. Sunt sigur ca stii unde sa o gasesti. Si acuma la munca . Pamantul nu are timp de muzica, are muzoca lui la care trebuie sa cantam toti, cu instrumentele de sezon : sapa, cazma , lopata , grebla, furca. La munca PKM, la munca , suntem in urma cu lucrarile. Vremea se joaca cu noi .

    RăspundețiȘtergere